Cu adîncă durere, familia, prietenii, colegii anunță trecerea la cele veșnice a doamnei Prof. Univ. Dr. Anca Gheorghiu. A fost un om cald, generos, o profesoară extrem de iubită de studenți și masteranzi, capabilă să transmită informații și să inspire, în special pe tineri, fiind o persoană cu adevărat unică, un spirit renascentist remarcabil, cu o cultură enciclopedică. 

    Absolventă a Colegiului Național Gheorghe Lazăr (1979) și a Facultății de Fizică  din București (1984), specialitatea Fizică Tehnologică, secția Defectoscopie,  a finalizat  în 1998 teza de doctorat cu titlul „Contribuții la studiul materialelor austenitice prin defectoscopie nedistructivă” coordonat de Prof. Univ. Dr. Ion Spânulescu. 

    Timp de 8 ani a lucrat la laboratorul Roentgen al UMUC.  La vârsta maturității și-a desăvârșit educația și în domeniul economic, printr-un doctorat în domeniul unei științe de graniță, deosebit de moderne, al Econofizicii, în cadrul Academiei de Studii Economice din București (2007). 

    A dezvoltat cursuri moderne, practice, de mare calitate, în domeniile fizicii, evaluării întreprinderilor, analizei economico-financiare, piețelor de capital. 

    A deținut funcția didactică de Profesor Universitar atât în domeniul fizicii, cât și al economiei. A fost inspirată în toată activitatea de unchiul nostru, Academician Gheorghe Mihoc, pe care l-a venerat și pe ai cărui pași i-a dorit mereu să-i urmeze. 

    În anul 2004  a fost distinsă cu Ordinul Meritul pentru Învăţământ în grad de Mare Ofiţer.  S-a dedicat dezvoltării instituționale și științifice a Universității Hyperion și a Liceului Teoretic Hyperion din București. A fost implicată foarte mult în domeniul voluntariatului, fiind Founder Past-President la Rotary Club București Octo, Mare maestră MLFR,  Cavaler OSMTH, etc.  

    Talentul ei în artă a fost de asemenea  absolut uluitor, cu un stil aparte și abordări diverse (pictură, grafică, bijuterie), fiind distinsă din partea Patriarhiei cu Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, pentru arta sa iconografică.  

    Trupul neînsuflețit al dragei noastre Anca este depus la Biserica Universității Hyperion din Bd. Energeticienilor 9-11 din București, iar înmormântarea va avea loc la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Poiana Cîmpina, sâmbătă 24 februarie 2024 la ora 13.  

    Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească în pace !